Uneori mi-e teama sa zambesc, stii?
Mi-e teama sa nu vina o vreme in care sa regret ca am zambit din cauza motivului respectiv...
Mi-e teama sa nu trebuiasca sa platesc pentru clipele de fericire..

Puteai fi tu cel care ma tine acum in brate si imi sopteste cuvinte dulci la ureche,
 cel care imi saruta buzele si isi plimba degetele pe pielea mea uscata,
 cel care se uita in ochii mei si imi zambeste inocent,
 cel care ma tine de mana in fata lumii,
 cel cu care numar stelele de pe cer in fiecare seara,
 cel cu care imi fac planuri de viitor,
 cel care are grija de mine si imi sterge lacrimile cu un zambet,
 cel care ma iubeste si cel pe care il iubesc.

-Mi-e teama ca nu ma vei primi inapoi in viata ta...

-Nu ai iesit niciodata de aici..

-Ei bine, nici tu din a mea.. Nu ai gasit portita?

-Era incuiata..

-Dar cheia e la tine..

-Ai schimbat incuietoarea..

-De-asta ti'am lasat o dublura sub covorasul de la usa...

-Cineva a venit inaintea mea si a luat'o...

-La naiba! Puteai sari gardul!

-Dar stii ca n'am fost niciodata buna la sport..

-Atunci de ce nu m'ai strigat..?

-Te'am strigat...in fiecare seara am venit si te'am strigat...Dar nu m'ai auzit..

Nimeni nu e perfect...o stim cu totii...si mai stim ca ar trebui sa ii acceptam pe cei din jurul nostru cu tot cu defecte...dar cum sta treaba cand defectele nu mai sunt defecte, ci proaste obiceiuri..? Si mai ales ce ar trebui sa facem cand aceste proaste obiceiuri ne ranesc pe noi? Ar trebui sa iertam si sa speram la vremuri mai bune? Sau sa luam initiativa si sa nu acceptam sa fim raniti? Multi ar alege a doua varianta, dar ce se intampla cand iubirea pentru acea persoana iti acopera superficial ranile? Accepti in continuare sa fii ranit sau pleci cu ideea ca iubirea se va stinge la un moment dat? Sa zicem ca ne agatam in continuare de cea mai fragila speranta si ne punem toata increderea in ea, sperand ca persoana iubita va redeveni persoana de care te'ai indragostit... Si speri, speri din toata inima, te inchizi in tine, iti ascunzi temerile, incerci sa fi mai bun, renunti la a mai fi tu pentru a fi perfect pentru acea persoana, renunti la viata ta pentru ca speri la la un loc in viata acelei persoane, pierzi totul, pierzi prietenii care s'au saturat sa vorbeasca singuri, iti pierzi demnitatea si orgoliul, facand orice face fericita persoana respectiva, te pierzi tu pur si simplu. Si inca niciun semn de la acea persoana... Niciun semn ca i-ar pasa, niciun semn ca ar durea'o suferinta ta...nimic... Si te gandesti cum erai la inceput..cand erai tu persoana cucerita, cand tie ti se cersea atentie, cand tu erai persoana care nu depunea niciun efort in relatie... Si te intrebi cum de s'a ajuns aici...Si singurele cuvinte care iti trec prin minte sunt "am aflat ce e iubirea"...Da..."iubirea"...pentru ca in momentele de suferinta iti dai seama cu adevarat...tristetea indeparteaza ceata din inimile noastre si ne dezvaluie adevaratele sentimente...

Soneria de la intrare o intrerupe din citit. Era a treia oara cand citea aceeasi carte, dar nu se plictisea niciodata de ea.

O silueta intunecata se misca nerabdatoare pe dinafara usii de sticla mata. Cu mana tremurand, apasa pe clanta. Era prea tarziu sa fuga inapoi in camera ei. Mana lui o apuca de incheietura, in timp ce ochii lui o fixara impunator.

-Ce cauti aici?

-Pot intra?

Ii dadu drumul la mana si ea ii deschise usa larg. Se duse inaintea lui pe a doua treapta a scarilor, asezandu-se cu genunchii la piept. Si inchise ochii. Auzi zgomotul facut de usa inchisa de el, apoi zgomotul pasilor lui, ii simti apoi parfumul si in sfarsit il atinse cand acesta se aseza langa ea pe scara.

-Stii ce e ingrozitor?

Vocea lui o facu sa-si deschida ochii si sa-l fixeze cu privirea, asteptand un raspuns.

-Ingrozitor e ca nici nu-mi amintesc ultima oara cand ne-am purtat frumos unul cu celalalt, cand nu ne-am urat. Nu-mi amintesc nici macar ultimul nostru sarut...

Ea simti ochii umplandu-i-se cu lacrimi si isi acoperi fata cu palmele. Isi amintea ziua aia. Era amintirea cu care se ducea in fiecare seara la culcare si cu care se trezea in fiecare dimineata in minte. El se ridica brusc si pleca spre usa. Apasa cu putere pe clanta.

-Era seara...

Cuvintele ei il oprira in usa.

-Soarele inca nu apusese...Eu veneam de la liceu, iar tu m-ai asteptat la coltul strazii. Erai imbracat cu tricoul meu preferat si cu o pereche de blugi cu care stai doar pe acasa. Cand te-am vazut am inceput sa zambesc si sa alerg spre tine. Uitasem de toate lucrurile rele pe care le patisem in ziua aia. M-am refugiat in imbratisarea ta, simtindu-ti parfumul. Apoi m-am departat usor de tine si m-am ridicat pe varfuri. Buzele noastre s-au atins scurt. Erai dulce. Apoi mi-ai spus ca nu poti sta cu mine afara in seara aia si eu am zambit trista. M-ai sarutat apasat pe frunte si m-ai mai luat odata in brate, apoi ai plecat. Ala a fost ultimul nostru sarut.

Se duse in spatele lui si il lua in brate, inconjurandu-i talia cu bratele. Isi aseza capul pe spatele lui si inchise ochii. Lacrimile ii curgeau siroaie pe obraji. El se intoarse cu fata la ea, luand-o in brate.

-Defapt, te inseli.

Ea ridica brusc capul de pe pieptul lui si el chicoti. Ii lua fata micuta in mainile lui mari.

-Acum doua saptamani am urcat la tine in camera, noaptea, pentru ca imi era dor sa te vad dormind. Te-am privit vreo 10 min in lumina lunii, dar apoi m-am temut ca se vor trezi ai tai, asa ca te-am sarutat scurt pe buze si am fugit.

Privirea ei era socata.

-A-am crezut ca am visat asta!

El incepu sa rada.

-Dar nu-i corect! Eu nu stiam de existenta lui..

-Da, ai dreptate...

Se apleca spre ea si o saruta lent pe buze. Se simtea de parca s-ar fi nascut din nou.

-Uite! Acum stim amandoi de existenta ultimului sarut.

O musca usor de buze si ea ii zambi inocenta.

Intind mana sa te iau in brate, dar degetele mele ating , in schimb, materialul rece al pernei. Deschid usor, usor ochii si te caut cu privirea prin camera. Ma ridic pe coate si privesc dupa spatarul canapelei. Si te vad...O mana imi acopera repede gura de frica sa nu-mi scape un hohot de ras si sa vezi ca m-am trezit. Ma las mai jos astfel incat sa nu ma poti vedea, dar eu sa te pot urmari in continuare. Esti in bucatarie. Sortul meu cu floricele iti acopera pieptul gol. Pete de faina sunt peste tot pe fata si pe bratele tale. Si, ca si cum astea nu ar fi fost de ajuns, boneta de bucatar este putin aplecata intr-o parte. Abia acum incep sa simt miros de mancare. Langa tine, pe o farfurie, este o gramada de clatite acoperita cu un strat generos de ciocolata si capsuni. Tu amesteci in doua cesti care banuiesc ca sunt cu cafea. Le pui pe toate pe o tava si iti dau jos sortul si boneta, apoi te cureti de faina. Dar o mica pata de ciocolata din varful nasului o omiti si un hohot de ras in scapa. Privirea ta se indreapta spre mine si, cand ma vezi, vi zambind spre mine.

-De cand ma urmaresti, pitico?

-De vreo 5 min.

Incepi sa razi iar eu te sarut pe nasuc, indepartand ciocolata.

-Si nu puteai sa vi sa ma ajuti?

-Imi pare rau, dar de aici am o priveliste grozava. Arati foarte sexi cu sortul meu cu floricele, stii?

Un alt hohot de ras imi scapa si se accentueaza cand incepi sa ma gadili.

-Hai sa mancam!

-Dar eu vreau sa mancam aiiiici!

Iti dai ochii peste cap si ma saruti apasat pe frunte. Ma iei de mana si eu ma las trasa de tine. Picioarele mele desculte se lipesc de parchet in timp ce tu ma tragi in continuare dupa tine. Parul meu ciufulit imi vine intruna pe fata, in ciuda eforturilor mele de a-l da pe spate. Dupa cativa pasi ajungem pe covorul nostru pufos. Ma asez in fund pe el si imi ridic privirea spre tine.

-Asteapta-ma aici!

Iti zambesc si tu pleci dupa mancare. Incep sa ma uit absenta prin camera si reflexia mea intr-o fereastra imi atrage atentia. Arat ingrozitor! Parul meu este ciufulit, pijamaua e cu doua numere mai mari si pedichiura mea cu oja rosie incepe sa se cojeasca. Oftez resemnata. La urma urmei deja m-ai vazut. Ma intind pe spate, asteptandu-te. Si iti aud pasii. Ma ridic si atunci te vad cu un buchet imens de trandafiri intr-o mana si cu tava cu mancare in cealalta. Un zambet de copil nerabdator mi se intinde pe fata in timp ce lasi mancarea pe covor si imi intinzi buchetul. Miros buchetul de trandafiri si apoi il arunc in sus sarind la tine in brate. Buzele mele iti inabusesc un hohot de ras.

-Banuiesc ca asta inseamna ca iti plac?

-Ahh! Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!

-Off..Si eu te iubesc enorm puiule!

Gleznele imi sunt umezite de roua asternuta pe iarba. Ochii imi sunt strapunsi de razele soarelui primavaratic. Mana mea subtire este in palma lui mare. Inima imi este pierduta pe undeva prin pieptul lui.

Pasii nostri grabiti si-au gasit in sfarsit destinatia. Ne asezam amandoi pe iarba, iar el isi pune capul pe burta mea. Se joaca absent cu degetele mainii mele. Inchid ochii si-mi las imaginatia sa se joace cu mintea mea.

-Oare am putea cuceri lumea?

Vocea lui usor ragusita imi intrerupe sirul gandurilor.

-Poftim?

-Oare lumea asta poate fi a noastra?

-A noastra? Adica noi doi?

-Da!

-Nu stiu...dar putem visa la asta.

-Hai cu mine!

Se ridica in picioare si ma ia de mana, tragandu-ma dupa el. Alergam pana pe varful unui deal unde se opreste brusc si se intoarce cu fata la mine. Privirea mea, insa, este atintita asupra multimii de casute minuscule intinse la poalele dealului.

-Uite! vocea lui imi capteaza din nou atentia si ii vad mainile intinse, aratandu-mi tot ce e in jur...pajistile verzi, cerul albastru, soarele stralucitor, florile parfumate, norii pufosi, casutele ordonate....Inchide ochii si, zambind, se intinde pe iarba. Imi intorc privirea la o insecta colorata care a zburat pe langa mine. Un zambet mi se intinde si mie pe fata.

-Totul este superb!

-Si este al nostru. Tot!

-Fii serios! Suntem doar in vizita aici.

-Rade si ma trage pe iarba langa el. Ma ia in brate si imi atinge usor urechea cu buzele.

-Da, iubito, dar cand vom pleca toate astea iti vor ramane in minte si le vei lua peste tot cu tine. Vei visa mereu la locul asta. Si asa se va intampla cu toate locurile pe care le vom vizita. Le vom captura in visele noastre.

Mi-am sprijinit capul pe umarul lui, inchizand ochii si ascultandu-i inima. Poate ca are dreptate. Poate ca putem cuceri lumea. As merge cu el oriunde. Si am cuceri lumea. Chiar si numai in mintea noastra. Lumea noastra. A mea si a lui. Imi place cum suna!

"Am nevoie de tine!15 min. Locul nostru."

Cuvintele lui m-au facut sa sar din fotoliu, sa trag o pereche de blugi pe mine si sa tasnesc pe usa afara.

Imi amintesc ca mergeam foarte repede, abia ma puteam abtine sa nu fug spre el. Incercam sa-mi dau seama ce se intamplase. Disperarea din cuvintele lui declansase un roi de ganduri in mintea mea. Si atunci l-am vazut. Era asezat pe o piatra cu capul in maini si cu coatele pe genunchi. M-am apropiat incet de el fara sa zic nimic. M-am asezat in genunchi in fata lui si mi-am trecut mainile prin parul lui. A ridicat brusc capul si atunci i-am vazut lacrimile din ochi. Un gol imens mi-a urcat din stomac in inima si apoi a coborat din nou in stomac. M-am aruncat la el in brate si mi-am simtit umarul imbibandu-se de lacrimile lui. Il ranise, idioata. Isi batuse joc de el si eu nu puteam face nimic. Nu stiam ce sa-i zic. Tacerea era deja insuportabila, dar hohotele de plans oricum nu l-ar fi lasat sa vorbeasca. Parul mi se lipise pe fata. Nici nu-mi dadusem seama ca plangeam odata cu el. Am continuat sa-l tin in brate si sa-i mangai usor obrazul. Capul ii era lipit de pieptul meu si bratele lui imi inconjurau talia.

Asteptand sa se calmeze, un alt sir de ganduri mi-a invadat mintea. Cum putea sa-i faca asta? Cine ar fi putut rani un asemenea copil? Copil pe care il iubeam enorm. Pe care nu as fi suportat sa-l vad suferind. Si acum trebuia sa-l vad in starea asta.

Usor, usor, suspinele au devenit mai rare, pana s-au oprit. Stateam acolo imbratisati fara sa ne pese de caldura, de masinile ce treceau pe langa noi sau de praful prin care ne tavaliseram hainele. Eram acolo, langa el si nu avea nevoie de nimic altceva. Doar de mine. Si eu eram acolo pentru el.

M-am ridicat in picioare si l-am luat de mana. S-a ridicat si el fara sa se uite la mine. Mi-am intins o mana sa-i sterg ultima lacrima de pe obraz. A inchis ochii si mi-a luat mana intr-a lui. Buzele lui fierbinti mi-au atins pielea umeda a mainii. Si atunci m-a privit prima oara in ochi. Privirea lui mi-a patruns pana in inima, unde a ramas si va ramane pentru totdeauna.

L-am luat de mana si l-am indemnat sa ma urmeze. Am faacut cativa pasi, apoi m-am oprit sa-l privesc. M-am intors la el si i-am vazut un zambet recunoscator pe chip. I-am zambit scurt inapoi si am simtit cum m-a strans mai tare de mana.

Am continuat sa merg evitand sa ma uit la el. Nu mai putusem sa-mi stapanesc lacrimile, asa ca mergeam cu vreo doi pasi inaintea lui, incercand sa ma calmez. Mereu m-au emotionat lacrimile altei persoane, dar ale lui erau insuportabile. As fi preferat sa iau totul asupra mea si sa sufar eu in locul lui.

Ne-am oprit intr-un loc umbrit de doi copaci imensi si acoperit de un strat verde de iarba, patat de culorile zecilor de floricele parfumate. Ne-am intins amandoi pe iarba, privind cerul printre frunze. Degetele noastre erau impletite, facandu-mi obrajii sa roseasca usor. Prezenta lui era placuta intr-un mod frustrant. Nu vroiam sa depind de el... Nu am vrut niciodata. Dar nu am avut de ales.

M-am apropiat de el si mi-am asezat capul pe pieptul lui, ascultandu-i inima.

-Multumesc.

Vocea lui mi-a adus din nou lacrimi in ochi. M-am ridicat si l-am sarutat pe frunte.

-Oricand, puiule. Nu uita asta! ORICAND AI NEVOIE DE MINE!

Ma trezesc din nou cu gandul la el.

Imaginea lui imi apare vag in minte in fiecare minut al zilei.

Ma ridic incet din pat si ma ating usor perdeaua de matase.

Urmaresc materialul cum se scurge printre degetele mele dezvaluindu'mi fereastra.

Peisajul de afara ma face sa ma cutremur din nou.

Nu datorita zapezii, ci din nou a amintirii lui.

Fiecare fulg de zapada imi aminteste de el.

Unul mi'a atins nasul cand ii zambeam.

Altul mi'a atins obrazul cand ma saruta.

Un fulg s'a topit in mainile noastre impreunate.

Un altul s'a lipit pe fereastra de langa canapeaua pe care stateam imbratisati.

Inca unul a fost de fata la intalnirile noastre ascunse.

Intreaga natura a fost martora iubirii noastre.

Zambesc amar si pasesc desculta pe gresia rece.

Ceasca de cafea cu lapte ma asteapta pe masuta din sufragerie.

Ma invelesc cu patura mea preferata si iau o gura din lichidul fierbinte, simtind cum imi incalzeste fiecare celula a corpului.

Si mi se face din nou dor de el..

Si din nou incep sa'mi amintesc...

O doamne de ce nu poate pur si simplu sa vina aici si sa fie totul ca inainte?

De ce nu poate pur si simplu sa stea din nou in bratele mele?

De ce nu poate pur si simplu sa ma sarute din nou?

De ce nu poate pur si simplu sa fie din nou al meu?

Stam amandoi pe cate un colt al bancii.

El sta rezemat cu coatele pe genunchi si privirea ii este in pamant.

Il privesc cum trage plictisit dintr'o tigara.

Expresiile fetei i se schimba inainte sa reusesc sa'mi dau seama la ce se gandeste.

Incerc din rasputeri sa'l conving sa nu renunte.

Imi arunca o privire scurta, aprobandu'ma.

Ceva in privirea lui nu ma lasa sa'l cred.

Am lacrimi in ochi si nu stiu daca de vina e frigul sau confuzia ce imi apasa pieptul, facandu'ma sa respir greu si sacadat.

Ma apropii de el si imi sprijin capul pe umarul lui.

Golul din stomac mi se accentueaza cand ii simt parfumul amestecat cu fumul de tigara.

Oftez resemnata si il simt cum tresare.

Imi trec degetele prin parul lui, simtind pentru ultima oara placerea de a'l atinge.

Imi iau ultima doza din parfumul lui.

Imi privesc pentru ultima oara reflexia in ochii lui.

Ii ascult pentru ultima oara inima batand mai lent decat a mea.

Ii aud pentru ultima oara rasul si vocea care ma faceau si pe mine sa zambesc.

Il las pentru ultima oara sa ma priveasca.

Ii ating pentru ultima oara pieptul pe care mi'am odihnit capul de atatea ori.

Ii sarut pentru ultima oara buzele ale caror prizoniera cadeam de fiecare data cand ma atingeau.