Picioarele imi sunt ingropate in nisip. Simt atingerea valurilor ce aduc cu ele mii de scoici. Este un rasarit minunat. Apa straluceste sub atingerea soarelui. Pescarusii se trezesc la viata.
Mainile mele ii urmaresc curbele. Degetele ii ating corzile. Sunetele scoase de ea imi gadila auzul facandu-ma sa tremur de placere. Dar nu simt ca e a mea. Inca nu i-am deslusit misterul. Ma enervez. Tip. O arunc pe nisip cu toata forta. Inchid ochii asteptand prabusirea ei si picaturi de apa stropindu-ma din cap pana-n picioare. Dar deja trec mai mult de zece secunde so nu se aude nimic inafara de vuietul valurilor ce se sparg la picioarele mele. Uimita deschid ochii si ma intorc. Tot ce vad sunt stanci. Ma uit spre locul in care am aruncat chitara, dar nu o vad. Ma uit peste tot imprejurul meu, dar nu-i nici urma de ea.
Ma las batuta si ma asez pe nisipul ud. Lacrimi incep sa-mi izvorasca din ochi si sa-si croiasca drum spre barbie.
Este atat de liniste, cu exceptia marii care nu-si opreste niciodata simfonia. Soarele este deja deasupra mea. Linistea este intrerupta de un zumzet minunat. Ma ridic si incep sa alerg prin labirintul de stanci in cautarea sursei muzicii. Sunetul este familiar insa cine este cel care il provoaca?
Il gasesc stand pe o piatra, cu spatele la mine si cu fata spre mare. Ma asez langa el ascultandu-l. Nu-si ridica privirea catre mine, insa eu nu-mi pot lua ochii de la el. Se opreste brusc din cantat si se uita spre mare. Imi intinde mana si la fel fac si eu. Ma trage mai aproape de el mainile fiindu-ne impreunate. Imi asez capul pe umarul lui si simt cum ofteaza sub atingerea mea. Ramanem asa, nemiscati, cateva minute. Ma saruta din cand in cand pe frunte. Ma strange la pieptul lui tare, iar eu imi incolacesc bratele in jurul lui. Nu mi-a zis niciodata ca ma iubeste, dar nici nu am nevoie. Stiu asta. Amandoi stim.. Stand acolo la pieptul lui, ii ascult inima. Bate in ritmul celor doua cuvinte negraite, ca si cum ar avea limbajul ei codat.
Rareori purtam discutii. De cele mai multe ori ne pierdeam timpul stand imbratisati, in timp ce inimile noastre comunicau prin batai ritmate.
Ma dezlipesc de el simtind nevoia sa-i vad chipul. Se uita la mine cu ochii lui stralucitori si-mi zambeste. Ii zambesc si eu, iar el imi face cu ochiul. Ma uit in jos simtind cum o roseata mi se intinde pe obraji si un roi de fluturi mi se agita in stomac.
Se ridica brusc in picioare tragandu-ma si pe mine dupa el, mainile noastre fiind inca impreunate.Coboara de pe stanca, ajutandu-ma sa-l urmez. Imi face semn din cap inspre plaja, iar eu, intelegand ce-mi spune, incep sa rad spargand linistea ce domnise pe plaja pana in acel moment. Incep sa alerg spre apa, fara sa ma uit inapoi. Stiu ca ma va urma. Il aud cum rade in urma mea, sunetul auzindu-se ca niste clopotei agitati de mana unui copilas incantat de zgomotul descoperit. Il simt aproape ceea ce ma face sa alerg mai repede pentru a nu fi prinsa. Marea este la cativa pasi in fata mea. Un val imi atinge picioarele luand cu el nisipul ce mi se lipise de piele. Ii intind mana, iar el isi impleteste degetele cu ale mele. Ma uit la el, iar el imi zambeste. O secunda mai tarziu picioarele mele nu mai ating nisipul. O mana de-a lui trece pe dupa genunchii mei sustinandu-mi picioarele, in timp ce cealalta imi sustine restul corpului. Imi incolacesc mainile in jurul gatului lui, iar buzele mele le apasa cu putere pe ale lui. Incepe sa mearga spre largul marii. Deja apa ne trece de basin. Ma lasa jos, iar deasupra noastra pescarusii ne ofera un spectacol minunat.
Incepe sa rada, iar eu simt nevoia sa fac la fel. Stolul de pescarusi dansa pe melodia rasetelor noastre...
Pff...ce dor imi e de timpurile de acum vreo 10 ani...Cand nu aveam nicio grija pe cap...cand ne bucuram de orice chestie marunta si ne sclipeau ochii admirandu-i pe cei mai mari decat noi...
