Eu.

El.

Ca doua frunze.

Intr-un copac al lumii.

Suntem chiar unul langa altul.

Dar de fiecare data cand bate vantul,

celelalte frunze ne lovesc si ne fac sa ne lovim si noi unul in celalalt.

Dar nu'i nimic nu'i asa?

Pentru ca atunci cand nu bate vantul suntem lipiti unul de celalalt.

Si iti simt din nou parfumul pielii.

Pentru ca vantul nu bate la infinit, nu?

Si voi putea dormi din nou noaptea in bratele tale.

Si nu voi mai avea cosmari.

Pentru ca noaptea nu bate vantul.

Nu'i asa?...

Nu'i asa?!...

Nu'i asa...