Iti asezi capul in poala mea si imi indemni mainile sa se plimbe prin parul tau negru si matasos.

E atat de liniste ca iti aud inima batand in acelasi ritm cu a mea.

Ochii tau aurii urmaresc agitati bulgarasii pufosi de pe cer.

Curiozitatea lor ma face sa'mi ridic si eu privirea.

Ma alatur si eu jocului imaginatiei si ma intind langa tine.

Pleoapele tale incep sa se ingreuneze si cu fiecare clipire ti se dezlipesc mai greu.

Ma uit la tine zambind si simt o furnicatura placuta in stomac.

Capul ti se odihneste acum printre firicelele verzi de iarba si o mana de'a ta este sub capul meu.

Imi mut capul pe pieptul tau si imi inchid ochii.

Iti aud respiratia si o mana de'a ta imi atinge umarul, mangaindu'l usor.

Intotdeauna ma simteam in siguranta cand eram in bratele tale.

Oftez si ma asez mai confortabil in bratele tale.

-De ce te'ai intors?

M'am ridicat si m'am uitat la el. Tinea ochii inchisi in timp ce imi raspundea.

-Glumesti? Cine ar putea sta departe de cineva ca tine?

Se ridica si el si ma saruta usor pe frunte. Am zambit amar. Stiam ca se intampla ceva cu el si daca nu'l faceam sa'mi spuna atunci nu'mi va spune niciodata.

-Atunci de ce ai plecat?

Ofteaza si isi muta privirea la o pasare din copacul de langa noi.

-Mi'a fost teama. Teama ca nu te merit. Teama ca te voi face din nou sa suferi...

-Dar plecarea ta e mai dureroasa decat orice..

-Da...Dar asa ar fi trebuit sa suporti doar durerea despartirii...Daca as fi continuat si te'as fi facut sa suferi pana la urma tot as fi plecat si ai fi suferit si mai mult...

-... Si totusi....de ce te'ai intors?

-Pentru ca prefer sa te ranesc eu si sa stiu ca imi pare rau pentru ce am facut decat sa te raneasca alt imbecil caruia nu i'ar pasa de cum te simti.