Aratarea de scurta durata se topise in noapte.

Poate fusese un vis, un vis straniu, trait cu ochii deschisi.

Stia insa ca totul se intamplase aievea.

Daca ar fi putut transforma acea adiere in ceva material, in ceva care sa poata fi pastrat...

Pentru ca adierile mainii in parul sau existase candva, fusesera clipe prezente.

De ce e nedreapta lumea?

De ce sa se piarda asemenea simtiri?

Orice, o haina, o carte, o foaie de hartie, un cui, o bucata de sfoara, o piatra, o aschie, orice putea fi pastrat, incuiat, pazit, ferit de timpuri, de necunoscut.

Dar acele clipe, dar clipele de fericire ale tuturor oamenilor de ce nu pot fi pastrate si pazite?