-Mi-e teama ca nu ma vei primi inapoi in viata ta...

-Nu ai iesit niciodata de aici..

-Ei bine, nici tu din a mea.. Nu ai gasit portita?

-Era incuiata..

-Dar cheia e la tine..

-Ai schimbat incuietoarea..

-De-asta ti'am lasat o dublura sub covorasul de la usa...

-Cineva a venit inaintea mea si a luat'o...

-La naiba! Puteai sari gardul!

-Dar stii ca n'am fost niciodata buna la sport..

-Atunci de ce nu m'ai strigat..?

-Te'am strigat...in fiecare seara am venit si te'am strigat...Dar nu m'ai auzit..

Nimeni nu e perfect...o stim cu totii...si mai stim ca ar trebui sa ii acceptam pe cei din jurul nostru cu tot cu defecte...dar cum sta treaba cand defectele nu mai sunt defecte, ci proaste obiceiuri..? Si mai ales ce ar trebui sa facem cand aceste proaste obiceiuri ne ranesc pe noi? Ar trebui sa iertam si sa speram la vremuri mai bune? Sau sa luam initiativa si sa nu acceptam sa fim raniti? Multi ar alege a doua varianta, dar ce se intampla cand iubirea pentru acea persoana iti acopera superficial ranile? Accepti in continuare sa fii ranit sau pleci cu ideea ca iubirea se va stinge la un moment dat? Sa zicem ca ne agatam in continuare de cea mai fragila speranta si ne punem toata increderea in ea, sperand ca persoana iubita va redeveni persoana de care te'ai indragostit... Si speri, speri din toata inima, te inchizi in tine, iti ascunzi temerile, incerci sa fi mai bun, renunti la a mai fi tu pentru a fi perfect pentru acea persoana, renunti la viata ta pentru ca speri la la un loc in viata acelei persoane, pierzi totul, pierzi prietenii care s'au saturat sa vorbeasca singuri, iti pierzi demnitatea si orgoliul, facand orice face fericita persoana respectiva, te pierzi tu pur si simplu. Si inca niciun semn de la acea persoana... Niciun semn ca i-ar pasa, niciun semn ca ar durea'o suferinta ta...nimic... Si te gandesti cum erai la inceput..cand erai tu persoana cucerita, cand tie ti se cersea atentie, cand tu erai persoana care nu depunea niciun efort in relatie... Si te intrebi cum de s'a ajuns aici...Si singurele cuvinte care iti trec prin minte sunt "am aflat ce e iubirea"...Da..."iubirea"...pentru ca in momentele de suferinta iti dai seama cu adevarat...tristetea indeparteaza ceata din inimile noastre si ne dezvaluie adevaratele sentimente...

Soneria de la intrare o intrerupe din citit. Era a treia oara cand citea aceeasi carte, dar nu se plictisea niciodata de ea.

O silueta intunecata se misca nerabdatoare pe dinafara usii de sticla mata. Cu mana tremurand, apasa pe clanta. Era prea tarziu sa fuga inapoi in camera ei. Mana lui o apuca de incheietura, in timp ce ochii lui o fixara impunator.

-Ce cauti aici?

-Pot intra?

Ii dadu drumul la mana si ea ii deschise usa larg. Se duse inaintea lui pe a doua treapta a scarilor, asezandu-se cu genunchii la piept. Si inchise ochii. Auzi zgomotul facut de usa inchisa de el, apoi zgomotul pasilor lui, ii simti apoi parfumul si in sfarsit il atinse cand acesta se aseza langa ea pe scara.

-Stii ce e ingrozitor?

Vocea lui o facu sa-si deschida ochii si sa-l fixeze cu privirea, asteptand un raspuns.

-Ingrozitor e ca nici nu-mi amintesc ultima oara cand ne-am purtat frumos unul cu celalalt, cand nu ne-am urat. Nu-mi amintesc nici macar ultimul nostru sarut...

Ea simti ochii umplandu-i-se cu lacrimi si isi acoperi fata cu palmele. Isi amintea ziua aia. Era amintirea cu care se ducea in fiecare seara la culcare si cu care se trezea in fiecare dimineata in minte. El se ridica brusc si pleca spre usa. Apasa cu putere pe clanta.

-Era seara...

Cuvintele ei il oprira in usa.

-Soarele inca nu apusese...Eu veneam de la liceu, iar tu m-ai asteptat la coltul strazii. Erai imbracat cu tricoul meu preferat si cu o pereche de blugi cu care stai doar pe acasa. Cand te-am vazut am inceput sa zambesc si sa alerg spre tine. Uitasem de toate lucrurile rele pe care le patisem in ziua aia. M-am refugiat in imbratisarea ta, simtindu-ti parfumul. Apoi m-am departat usor de tine si m-am ridicat pe varfuri. Buzele noastre s-au atins scurt. Erai dulce. Apoi mi-ai spus ca nu poti sta cu mine afara in seara aia si eu am zambit trista. M-ai sarutat apasat pe frunte si m-ai mai luat odata in brate, apoi ai plecat. Ala a fost ultimul nostru sarut.

Se duse in spatele lui si il lua in brate, inconjurandu-i talia cu bratele. Isi aseza capul pe spatele lui si inchise ochii. Lacrimile ii curgeau siroaie pe obraji. El se intoarse cu fata la ea, luand-o in brate.

-Defapt, te inseli.

Ea ridica brusc capul de pe pieptul lui si el chicoti. Ii lua fata micuta in mainile lui mari.

-Acum doua saptamani am urcat la tine in camera, noaptea, pentru ca imi era dor sa te vad dormind. Te-am privit vreo 10 min in lumina lunii, dar apoi m-am temut ca se vor trezi ai tai, asa ca te-am sarutat scurt pe buze si am fugit.

Privirea ei era socata.

-A-am crezut ca am visat asta!

El incepu sa rada.

-Dar nu-i corect! Eu nu stiam de existenta lui..

-Da, ai dreptate...

Se apleca spre ea si o saruta lent pe buze. Se simtea de parca s-ar fi nascut din nou.

-Uite! Acum stim amandoi de existenta ultimului sarut.

O musca usor de buze si ea ii zambi inocenta.

Intind mana sa te iau in brate, dar degetele mele ating , in schimb, materialul rece al pernei. Deschid usor, usor ochii si te caut cu privirea prin camera. Ma ridic pe coate si privesc dupa spatarul canapelei. Si te vad...O mana imi acopera repede gura de frica sa nu-mi scape un hohot de ras si sa vezi ca m-am trezit. Ma las mai jos astfel incat sa nu ma poti vedea, dar eu sa te pot urmari in continuare. Esti in bucatarie. Sortul meu cu floricele iti acopera pieptul gol. Pete de faina sunt peste tot pe fata si pe bratele tale. Si, ca si cum astea nu ar fi fost de ajuns, boneta de bucatar este putin aplecata intr-o parte. Abia acum incep sa simt miros de mancare. Langa tine, pe o farfurie, este o gramada de clatite acoperita cu un strat generos de ciocolata si capsuni. Tu amesteci in doua cesti care banuiesc ca sunt cu cafea. Le pui pe toate pe o tava si iti dau jos sortul si boneta, apoi te cureti de faina. Dar o mica pata de ciocolata din varful nasului o omiti si un hohot de ras in scapa. Privirea ta se indreapta spre mine si, cand ma vezi, vi zambind spre mine.

-De cand ma urmaresti, pitico?

-De vreo 5 min.

Incepi sa razi iar eu te sarut pe nasuc, indepartand ciocolata.

-Si nu puteai sa vi sa ma ajuti?

-Imi pare rau, dar de aici am o priveliste grozava. Arati foarte sexi cu sortul meu cu floricele, stii?

Un alt hohot de ras imi scapa si se accentueaza cand incepi sa ma gadili.

-Hai sa mancam!

-Dar eu vreau sa mancam aiiiici!

Iti dai ochii peste cap si ma saruti apasat pe frunte. Ma iei de mana si eu ma las trasa de tine. Picioarele mele desculte se lipesc de parchet in timp ce tu ma tragi in continuare dupa tine. Parul meu ciufulit imi vine intruna pe fata, in ciuda eforturilor mele de a-l da pe spate. Dupa cativa pasi ajungem pe covorul nostru pufos. Ma asez in fund pe el si imi ridic privirea spre tine.

-Asteapta-ma aici!

Iti zambesc si tu pleci dupa mancare. Incep sa ma uit absenta prin camera si reflexia mea intr-o fereastra imi atrage atentia. Arat ingrozitor! Parul meu este ciufulit, pijamaua e cu doua numere mai mari si pedichiura mea cu oja rosie incepe sa se cojeasca. Oftez resemnata. La urma urmei deja m-ai vazut. Ma intind pe spate, asteptandu-te. Si iti aud pasii. Ma ridic si atunci te vad cu un buchet imens de trandafiri intr-o mana si cu tava cu mancare in cealalta. Un zambet de copil nerabdator mi se intinde pe fata in timp ce lasi mancarea pe covor si imi intinzi buchetul. Miros buchetul de trandafiri si apoi il arunc in sus sarind la tine in brate. Buzele mele iti inabusesc un hohot de ras.

-Banuiesc ca asta inseamna ca iti plac?

-Ahh! Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!

-Off..Si eu te iubesc enorm puiule!

Gleznele imi sunt umezite de roua asternuta pe iarba. Ochii imi sunt strapunsi de razele soarelui primavaratic. Mana mea subtire este in palma lui mare. Inima imi este pierduta pe undeva prin pieptul lui.

Pasii nostri grabiti si-au gasit in sfarsit destinatia. Ne asezam amandoi pe iarba, iar el isi pune capul pe burta mea. Se joaca absent cu degetele mainii mele. Inchid ochii si-mi las imaginatia sa se joace cu mintea mea.

-Oare am putea cuceri lumea?

Vocea lui usor ragusita imi intrerupe sirul gandurilor.

-Poftim?

-Oare lumea asta poate fi a noastra?

-A noastra? Adica noi doi?

-Da!

-Nu stiu...dar putem visa la asta.

-Hai cu mine!

Se ridica in picioare si ma ia de mana, tragandu-ma dupa el. Alergam pana pe varful unui deal unde se opreste brusc si se intoarce cu fata la mine. Privirea mea, insa, este atintita asupra multimii de casute minuscule intinse la poalele dealului.

-Uite! vocea lui imi capteaza din nou atentia si ii vad mainile intinse, aratandu-mi tot ce e in jur...pajistile verzi, cerul albastru, soarele stralucitor, florile parfumate, norii pufosi, casutele ordonate....Inchide ochii si, zambind, se intinde pe iarba. Imi intorc privirea la o insecta colorata care a zburat pe langa mine. Un zambet mi se intinde si mie pe fata.

-Totul este superb!

-Si este al nostru. Tot!

-Fii serios! Suntem doar in vizita aici.

-Rade si ma trage pe iarba langa el. Ma ia in brate si imi atinge usor urechea cu buzele.

-Da, iubito, dar cand vom pleca toate astea iti vor ramane in minte si le vei lua peste tot cu tine. Vei visa mereu la locul asta. Si asa se va intampla cu toate locurile pe care le vom vizita. Le vom captura in visele noastre.

Mi-am sprijinit capul pe umarul lui, inchizand ochii si ascultandu-i inima. Poate ca are dreptate. Poate ca putem cuceri lumea. As merge cu el oriunde. Si am cuceri lumea. Chiar si numai in mintea noastra. Lumea noastra. A mea si a lui. Imi place cum suna!

"Am nevoie de tine!15 min. Locul nostru."

Cuvintele lui m-au facut sa sar din fotoliu, sa trag o pereche de blugi pe mine si sa tasnesc pe usa afara.

Imi amintesc ca mergeam foarte repede, abia ma puteam abtine sa nu fug spre el. Incercam sa-mi dau seama ce se intamplase. Disperarea din cuvintele lui declansase un roi de ganduri in mintea mea. Si atunci l-am vazut. Era asezat pe o piatra cu capul in maini si cu coatele pe genunchi. M-am apropiat incet de el fara sa zic nimic. M-am asezat in genunchi in fata lui si mi-am trecut mainile prin parul lui. A ridicat brusc capul si atunci i-am vazut lacrimile din ochi. Un gol imens mi-a urcat din stomac in inima si apoi a coborat din nou in stomac. M-am aruncat la el in brate si mi-am simtit umarul imbibandu-se de lacrimile lui. Il ranise, idioata. Isi batuse joc de el si eu nu puteam face nimic. Nu stiam ce sa-i zic. Tacerea era deja insuportabila, dar hohotele de plans oricum nu l-ar fi lasat sa vorbeasca. Parul mi se lipise pe fata. Nici nu-mi dadusem seama ca plangeam odata cu el. Am continuat sa-l tin in brate si sa-i mangai usor obrazul. Capul ii era lipit de pieptul meu si bratele lui imi inconjurau talia.

Asteptand sa se calmeze, un alt sir de ganduri mi-a invadat mintea. Cum putea sa-i faca asta? Cine ar fi putut rani un asemenea copil? Copil pe care il iubeam enorm. Pe care nu as fi suportat sa-l vad suferind. Si acum trebuia sa-l vad in starea asta.

Usor, usor, suspinele au devenit mai rare, pana s-au oprit. Stateam acolo imbratisati fara sa ne pese de caldura, de masinile ce treceau pe langa noi sau de praful prin care ne tavaliseram hainele. Eram acolo, langa el si nu avea nevoie de nimic altceva. Doar de mine. Si eu eram acolo pentru el.

M-am ridicat in picioare si l-am luat de mana. S-a ridicat si el fara sa se uite la mine. Mi-am intins o mana sa-i sterg ultima lacrima de pe obraz. A inchis ochii si mi-a luat mana intr-a lui. Buzele lui fierbinti mi-au atins pielea umeda a mainii. Si atunci m-a privit prima oara in ochi. Privirea lui mi-a patruns pana in inima, unde a ramas si va ramane pentru totdeauna.

L-am luat de mana si l-am indemnat sa ma urmeze. Am faacut cativa pasi, apoi m-am oprit sa-l privesc. M-am intors la el si i-am vazut un zambet recunoscator pe chip. I-am zambit scurt inapoi si am simtit cum m-a strans mai tare de mana.

Am continuat sa merg evitand sa ma uit la el. Nu mai putusem sa-mi stapanesc lacrimile, asa ca mergeam cu vreo doi pasi inaintea lui, incercand sa ma calmez. Mereu m-au emotionat lacrimile altei persoane, dar ale lui erau insuportabile. As fi preferat sa iau totul asupra mea si sa sufar eu in locul lui.

Ne-am oprit intr-un loc umbrit de doi copaci imensi si acoperit de un strat verde de iarba, patat de culorile zecilor de floricele parfumate. Ne-am intins amandoi pe iarba, privind cerul printre frunze. Degetele noastre erau impletite, facandu-mi obrajii sa roseasca usor. Prezenta lui era placuta intr-un mod frustrant. Nu vroiam sa depind de el... Nu am vrut niciodata. Dar nu am avut de ales.

M-am apropiat de el si mi-am asezat capul pe pieptul lui, ascultandu-i inima.

-Multumesc.

Vocea lui mi-a adus din nou lacrimi in ochi. M-am ridicat si l-am sarutat pe frunte.

-Oricand, puiule. Nu uita asta! ORICAND AI NEVOIE DE MINE!

Ma trezesc din nou cu gandul la el.

Imaginea lui imi apare vag in minte in fiecare minut al zilei.

Ma ridic incet din pat si ma ating usor perdeaua de matase.

Urmaresc materialul cum se scurge printre degetele mele dezvaluindu'mi fereastra.

Peisajul de afara ma face sa ma cutremur din nou.

Nu datorita zapezii, ci din nou a amintirii lui.

Fiecare fulg de zapada imi aminteste de el.

Unul mi'a atins nasul cand ii zambeam.

Altul mi'a atins obrazul cand ma saruta.

Un fulg s'a topit in mainile noastre impreunate.

Un altul s'a lipit pe fereastra de langa canapeaua pe care stateam imbratisati.

Inca unul a fost de fata la intalnirile noastre ascunse.

Intreaga natura a fost martora iubirii noastre.

Zambesc amar si pasesc desculta pe gresia rece.

Ceasca de cafea cu lapte ma asteapta pe masuta din sufragerie.

Ma invelesc cu patura mea preferata si iau o gura din lichidul fierbinte, simtind cum imi incalzeste fiecare celula a corpului.

Si mi se face din nou dor de el..

Si din nou incep sa'mi amintesc...

O doamne de ce nu poate pur si simplu sa vina aici si sa fie totul ca inainte?

De ce nu poate pur si simplu sa stea din nou in bratele mele?

De ce nu poate pur si simplu sa ma sarute din nou?

De ce nu poate pur si simplu sa fie din nou al meu?

Stam amandoi pe cate un colt al bancii.

El sta rezemat cu coatele pe genunchi si privirea ii este in pamant.

Il privesc cum trage plictisit dintr'o tigara.

Expresiile fetei i se schimba inainte sa reusesc sa'mi dau seama la ce se gandeste.

Incerc din rasputeri sa'l conving sa nu renunte.

Imi arunca o privire scurta, aprobandu'ma.

Ceva in privirea lui nu ma lasa sa'l cred.

Am lacrimi in ochi si nu stiu daca de vina e frigul sau confuzia ce imi apasa pieptul, facandu'ma sa respir greu si sacadat.

Ma apropii de el si imi sprijin capul pe umarul lui.

Golul din stomac mi se accentueaza cand ii simt parfumul amestecat cu fumul de tigara.

Oftez resemnata si il simt cum tresare.

Imi trec degetele prin parul lui, simtind pentru ultima oara placerea de a'l atinge.

Imi iau ultima doza din parfumul lui.

Imi privesc pentru ultima oara reflexia in ochii lui.

Ii ascult pentru ultima oara inima batand mai lent decat a mea.

Ii aud pentru ultima oara rasul si vocea care ma faceau si pe mine sa zambesc.

Il las pentru ultima oara sa ma priveasca.

Ii ating pentru ultima oara pieptul pe care mi'am odihnit capul de atatea ori.

Ii sarut pentru ultima oara buzele ale caror prizoniera cadeam de fiecare data cand ma atingeau.

Cum este posibil sa fii in stare sa renunti la tot pentru o persoana si in acelasi timp sa te simti cea mai bogata persoana din univers in preajma acelei persoane?

Cum este posibil ca dintr'o multime infinita de oameni, sa ti se puna pata pe unul singur si sa fii dispus sa faci orice pentru el?

Cum este posibil ca si dupa a mia greseala sa mai gasesti o scuza pentru a'i mai da o sansa?

Cum este posibil ca acea persoana sa intre in viata ta si sa te faca sa te simti dependent de ea si apoi sa dispara ca si cum nu ar fi existat, lasandu'te agatat de cel mai firav fir de speranta, gata sa se rupa in orice moment si sa te trezesti intr'o lume straina tie?

Cum este posibil ca persoana care inseamna totul pentru tine sa te faca sa te simti un nimic?

Iubirea ar trebui sa echivaleze cu fericirea...

Cum este posibil ca dragostea pentru o persoana sa fie izvorul lacrimilor tale din fiecare noapte?

Cum sa mai credem si sa ne mai dorim iubirea, cand ea este motivul vietilor noastre mizerabile?

Mi'am jurat ca nu voi mai plange.

Si nu o fac.

Sunt sigura ca exista un termen biologic pentru procesul asta de umezire a ochilor si sunt sigura ca are vreun efect stiintific asupra organismului meu.

Nimic psihic, nimic emotional.

Nu!

Doar un proces de curatare a retinei sau ceva de genu asta, nu sunt buna la biologie.

Si probabil roseata va disparea si va lasa in urma o alta perspectiva de a privi lucrurile...

Probabil voi invata sa'mi feresc privirea de chestiile astea daunatoare si procesul asta va avea loc din ce in ce mai rar.

Da...

Asa trebuie sa fie!

La urma urmei nici o gluma nu mai are haz cand o auzi de peste 3 ori, nu?

Ochii imi sunt atintiti pe geam.

Nu'mi pot da seama daca furtuna e in mintea mea sau natura se rascoala din nou.

Nu'mi pot da seama daca lacrimile curg din ochii mei sau se preling pe fereastra.

Un tunet ma face sa clipesc, incetosandu'mi privirea.

Bratele imi inconjoara genunchii pe care imi tin capul.

Deasupra umerilor, ceva greu apasa usor.

Se misca.

Ma trage spre ceva tare.

Inauntru, batai ritmice ma calmeaza.

Imi sprijin capul pe acea duritate.

Altceva ma inconjoara din cealalta parte.

Ma simt in siguranta aici.

Ma simt de parca apartin acestei imbratisari.

De parca asta e lucrul pe care il astept mereu.

Asa cum un om obosit abia asteapta sa ajung acasa dupa o zi de lucru.

Asa cum o mama abia asteapta sa'si tina copilul in brate dupa 9 luni de sarcina.

Si parfumul...

Parfumul asta care pe zi ce trece devine mai vital pentru mine.

Propriul meu aer.

O lacrima calda imi aluneca pe obraz, dar este oprita de o atingere delicata inainte sa ajunga in coltul gurii.

Si respiratia...

Respiratia asta care e cea mai frumoasa melodie pe care am ascultat'o vreodata.

Ca un imn..

Imnul iubirii mele...

Imi ridic privirea si ii vad chipul.

Ma intampina cu zambetul de care mi'a fost atat de dor.

Oftez usurata si simt cum buzele mi se intind intr'un zambet de raspuns.

-Ai venit..

-Si raman!

Buzele lui imi acoperira gura intr'un sarut care imi taie respiratia si imi topi inima.

Usor, usor am reusit sa'mi deschid ochii.

M'a intampinat un parfum sarat.

Capul mi se odihnea pe nisip.

Puteam vedea cu coada ochiului musuroiul de scoici adunate impreuna seara trecuta.

Cerul incepuse sa capete o nuanta mai deschisa de albastru, dar soarele nu rasarise inca.

Sunetul respiratiei lui amestecat cu cel al valurilor imi provoca un gol ciudat in stomac.

M'am uitat la el zambind.

Zambetul vag de pe chipul lui ma facea sa ma intreb ce visa.

Genele lui lungi si dese i se odihneau pe pometi, iar prin parul lui dezordonat vedeam, sclipind, graunte de nisip.

I'am ridicat mana care o tinuse pe abdomenul meu si i'am asezat'o pe nisip.

M'am ridicat in fund, scuturandu'mi nisipul de pe haine.

Focul facut cu o seara inainte se stinsese, lasand in urma o dara subtire de fum care se inalta pana la cer.

M'am ridicat cufundandu'mi picioarele in nisipul rece.

Plaja era pustie, cu exceptia catorva pescarusi singuratici.

M'am asezat pe o stanca indreptandu'mi privirea spre locul unde trebuia sa rasara soarele.

Nu mai era mult.

Panglici portocalii si violet incepusera sa'si faca loc pe cer.

L'am mai privit odata si apoi mi'am intors privirea la linia subtire si rosie care anunta rasaritul.

Incet, incet aceasta se transforma intr'o bila rosie, incepand sa arunce cu sageti fierbinti.

Am inchis ochii, lasandu'mi capul pe spate.

Fata incepu sa mi se incalzeasca.

Vantul adia usor, imprastiindu'mi cateva suvite de par pe fata.

Doua degete delicate le indepartara usor, in timp ce o pereche de buze le atinse pe ale mele.

Am zambit atunci cand i'am simtit parfumul si am deschis ochii.

Mi'am trecut mana prin parul lui si i'am urmarit zambetul care i se intindea pe fata.

Se aseza in spatele meu si ma lua in brate.

Priveam marea impreuna.

Era atat de frumoasa.

Oare cum putea fi asa superba, avand in jurul ei atatea suflete urate?

Isi puse capul pe umarul meu si ma saruta usor pe gat, soptindu'mi:

-Te iubesc!

Mi'am intors capul si l'am sarutat pe obraz.

I'am raspuns cu buzele inca atingandu'i pielea:

-Si eu te iubesc!

Din nou stau culcata in pat cu ochii pe tavan visand...

Inchid ochii...

Ii aud respiratia in dreapta mea si zambesc...

A venit din nou...

Ma intorc cu fata la el si ma loveste cu zambetul lui fermecator..

Ii mangai chipul, iar el inchide ochii sub atingerea mea...

Incepe sa vorbeasca cu mine...

Eu rad si aprob orice spune...

Imi place sa adorm ascultandu'i vocea...

Sa'l stiu langa mine...

Sa stiu ca orice as visa ma trezesc in bratele lui si nu'mi mai pasa de altceva...

Cu fiecare inspiratie sa ma imbat cu parfumul lui...

Si degetele lui sa se plimbe pe pielea mea...

Sa ma inveleasca atunci cand imi este frig...

Imi spune ceva si eu incep sa rad...

Ma intind din nou in pat inchizand ochii...

Si incep sa visez...

Ascultandu'i in continuare vocea..

Dar dintr'o data sa opreste...

Ochii mei incep sa clipeasca des pana se deschid total..

A disparut...

Din nou...

Si iata cum pornesc din nou.

Din nou sentimente.

Din nou imi pasa.

Din nou gelozie.

Din nou melodii de dragoste.

Din nou conversatii stupide, dar speciale.

Din nou SMS'uri in ore.

Din nou intalniri pe ascuns.

Din nou cuvinte frumoase.

Din nou priviri induiosatoare.

Din nou astept cu nerabdare sa'l vad.

Din nou ma topesc la auzul vocii lui.

Din nou ma pierd in privirea lui.

Din nou goluri in stomac in timpul saruturilor.

Din nou adorm pe pieptul lui.

Din nou ii numar bataile inimii.

Din nou ne tinem de mana.

Din nou iubesc.

Dar de data asta, merita.<3

De ce?

De ce majoritatea oamenilor subliniaza partea cu nevoia sa din definitia prieteniei?

De ce nu se mai gaseste placere in a fi motivul zambetului cuiva?

De ce toti asteapta complimente, sfaturi, servicii, dar nu sunt in stare sa asculte pe cineva care are nevoie?

De ce preferam sa ne torturam unii pe ceilalti decat sa ne dezvaluim adevaratele sentimente?

De ce ne provocam unii pe ceilalti si nu facem noi primul pas?

De ce atunci cand dam un sfat nu'l urmam si noi insine?

De ce atunci cand spunem cuiva ca schimbarea incepe cu el insusi o spunem in speranta ca va indrazni altcineva sa faca acest pas cu exceptia noastra?

De ce spunem ca a fi diferit e in regula, dar ne formam opinii in functie de ale celorlalti?

De ce puterea cuvintelor scade pe zi ce trece si, odata cu ea, nevoia noastra de a ne exprima liber?

De ce nu mai pune nimeni pret pe cuvinte si vorbele sunt aruncate in vant precum nisipul?

De ce suntem mereu dispusi sa gresim si sa ne asumam greseala decat sa facem ce este bine?

De ce trebuie sa ne ingreunam vietile asa de mult si atat de voluntar?

Unde a disparut increderea in sine?

Unde a disparut adevarul?

Unde a disparut dreptatea?

Unde am disparut noi?

Stau cu capul la tine in brate si iti numar bataile inimii.

Te joci in parul meu si fredonezi aiurea o melodie, punandu'mi un zambet de copil pe chip.

Asa ne petrecem mereu timpul.

Astea sunt momentele in care ne cunoastem mai bine si ne apropiem mai mult.

Langa tine tacerea e mereu confortabila si nu'mi pasa niciodata cum arat cand sunt in preajma ta.

Tu stii mereu sa'mi arat partea plina a paharului si nu te supara niciodata imaturitatea mea.

Pe tine nu te pot minti niciodata.

Imi cunosti toate secretele si orice minciuna inofensiva imi tortureaza constiinta pana recunosc adevarul.

Iubesc felul cum vorbesc cu mine si cum suntem mereu complici ascunzandu'ne de restul.

Imi lasi mereu impresia ca ai spune mai multe, dar ca preferi sa'mi arati.

Ma reindragostesc de zambetul tau ori de cate ori il vad, iar golul din stomac pe care il simt cand ma saruti, devine infinit atunci cand te aud spunandu'mi

"Te iubesc!".

Acum cativa ani, i'am spus tatalui meu ca de ziua mea vreau sa'mi invit toti prietenii.

El ma intrebat despre cate persoane este vorba.

I'am spus ca sunt cateva zeci.

Mi'a zambit si mia spus:

"Sunt doar cunostinte."

M'am contrazis toata seara cu el ca nu are dreptate.

Astazi imi pare rau ca le'am luat apararea tuturor tradatorilor.

Apusul intr'o zi de toamna.

Cafeaua fierbinte iarna.

Papuceii pufosi.

Hanoracul lui.

Mancarea calda.

Puloverele moi.

Imbratisarile lungi.

Amintirile amuzante.

Plimbarile noaptea.

Nisipul fin si fierbinte.

Mirosul de copaci infloriti.

Bulgarii de zapada perfect rotunzi.

Rasaritul pe plaja.

Strigatul unui pescarus.

Rasul unui bebelus.

Vocea lui.

Ajunul Craciunului.

Dimineata plina de zambete.

Discutii la miezul noptii.

Glumele bune.

Iarba verde.

Mirosul de cozonac.

Somnul de dupa'amiaza.

Luminile orasului noaptea.

Cerul instelat.

Lacrimile de fericite.

Melodiile vechi.

Versurile in care te regasesti.

Petrecerile in pijamale.

Betiile cu prietenii in serile de vara.

Mainile calde.

Buzele moi.

El.

Stii care e cel mai trist sunet din lume?

Sunetul copiilor care se joaca.

Cand stai in camera ta cu geamul deschis, ascultand rasetele lor.

E ca un fel de magie afara de care tu nu mai ai parte...

Ca un club la care ai uitat parola...

Si realizezi ca ai crescut..

Uneori ma intreb daca mai este ceva sigur.

Mai exista corect si gresit?

Bine si rau?

Adevar si minciuni?

Sau a devenit totul negociabil?

Asta e iubirea, nu'i asa?

Cand observi absenta cuiva si urasti acea absenta mai mult decat orice?

Mai mult decat ii iubesti prezenta?

Te'ai intrebat vreodata de ce rad cu un grup de prieteni pentru o secunda,

dar doua secunde mai tarziu privirea imi e distanta,

trei secunde mai tarziu nu mai fac parte din conversatie,

patru secunde mai tarziu imi doresc sa fiu in alta parte decat acolo,

cinci secunde mai tarziu imi pun din nou un zambet fals pe fata,

prefacandu-ma ca stiu ce se intampla,

cand defapt sunt prea ocupata cu toate gandurile din mintea mea distrusa?

Sper doar ca regreti ce sa intamplat cu noi.

Cum s'a sfarsit totul,

cum te'ai purtat cu mine,

cum nu vom mai fi niciodata la fel,

cum nu ma vei mai face niciodata sa rad si sa zambesc asa cum obisnuiai.

Sper ca regreti ca nu mai vorbim,

ca m'ai facut sa imi pierd increderea in mine cand trebuia sa faci opusul,

ca nu ne mai cunoastem unul pe celalalt

si ca ai incercat sa arunci toata vina asupra mea

in loc sa incerci sa afli de ce si unde ai gresit tu.

Uneori ma intreb cum se vede viata mea prin alti ochi...

Oare se pot citi sentimentele din priviri?

Oare tu...da, tu, cititorule, oare tu intelegi cu adevarat ce vreau sa spun prin postarile mele?

Oare e cineva cu adevarat interesat sa ma inteleaga?

Si daca ar fi, oare ar putea sa ma inteleaga?

Oare exista vreo persoana fara niciun secret?

Oare a gasit cineva vreo persoana fata de care sa nu aiba niciun secret?

Oare exista cineva care trece prin ce trec si eu?

Oare voi fi vreodata fericita in adevaratul sens al cuvantului?

Oare voi inceta vreodata sa'mi pun atatea intrebari inutile?

Mi'as dori sa nu ma mai afecteze atat de tare rautatea oamenilor.

Mi'as dori sa intru mai usor pe sub pielea oamenilor.

Mi'as dori sa am mai multa incredere in mine si mi'as dori sa fiu eu cea careia i se cerseste atentie.

Mi'as dori sa nu fiu eu...

Si totusi...

Sunt eu cu un motiv...

Poate ca nu sunt printre cele mai frumoase fiinte de pe Pamant,dar nu voi face niciodata pe cineva sa se simta prost din cauza fizicului sau.

Poate ca nu sunt prietena perfecta...dar voi fi langa cei care au nevoie de mine si ii voi ajuta cu tot ce pot...

Poate ca nu sunt iubita perfecta..dar atunci cand spun "te iubesc" o simt cu adevarat...

Si nu sunt nici perfecta...dar atunci cand spun ca imi pare rau asa e...

Vreau sa'ti port tricoul cand dorm.

Vreau sa ne uitam impreuna la filme de groaza.

Vreau sa ne furisam noaptea sa privim stelele impreuna.

Vreau sa jucam impreuna jocul tau video preferat.

Vreau sa ne sarutam in ploaie.

Vreau sa ne plimbam seara prin parc.

Vreau sa radem impreuna pana nu mai avem aer.

Vreau sa ne tinem de mana.

Vreau sa ne batem cu zapada.

Vreau sa stam imbratisati in fata semineului si sa vorbim despre viata.

Vreau sa ne indragostim unul de celalalt din nou si din nou si din nou.<3

Imi lipsesti...imi lipsesti enorm...

Esti chiar langa mine, esti al meu si totusi imi este mai dor de tine ca niciodata...

Imi lipseste persoana care erai inainte...

Persoana care se amuza de greselile mele, nu care ma judeca pentru ele...

Imi este dor de persoana care nu m'ar fi lasat nici 2 secunde sa astept...

care ar fi iesit afara cu mine oricand si oriunde...

Persoana careia ii puteam spune orice, oricand, fara sa'mi fie teama ca ii ocup timpul liber,

pentru ca acea persoana se asigura ca stiu ca mi'ar fi acordat tot timpul din lume.

Imi este dor de persoana care nu se lasa inselata de zambetul meu fals si imi citea lacrimile din priviri...

Imi este dor de persoana care ar fi fost in stare sa ma sufoce in imbratisari...

Persoana careia nu i'ar fi pasat de parerea lumii...

Imi este dor de acea persoana...

Imi este dor de tine.

Mi'as dori sa'mi citesti gandurile uneori...

Sa afli ca atunci cand iti spun ca ma doare capul, nu vreau sa'mi recomanzi o pastila...

Vreau sa ma saruti pe frunte si sa ma tii in brate pana imi trece...

Si atunci cand zic ca mi'e frig, nu vreau sa'mi dai hanoracul tau...

Vreau sa ma tii tu in brate si sa ma incalzesti...

Si cand iti zic ca imi este somn, nu vreau sa ma trimiti la culcare...

Vreau sa'mi oferi pieptul tau pe post de perna si bratele tale pe post de patura...

Si cand am o stare proasta, nu vreau sa ma lasi singura...

Vreau sa ma asculti, sa'mi asculti grijile si sa ma asiguri ca totul va fi bine...

Si cand plang, nu vreau sa'mi spui sa ma opresc...

Vreau sa ma lasi sa plang in bratele tale...sa plangi si tu cu mine...sa plangem amandoi...

Iar atunci cand gresesc si iti spun ca imi pare rau, sa nu'mi intorci spatele,

ci sa te uiti in ochii mei si sa'mi spui

"Stiu, iubito, stiu."

Si cand buzele lui le'au atins pe ale mele 

am simtit ca as fi putut trai sute de ani

si as fi putut vizita toate tarile din lume,

dar nimic nu s'ar ft comparat cu acel moment in care

l'am sarutat pe 

baiatul visurilor mele

si am stiu ca dragostea mea va dura la nesfarsit.

Nu vreau sa te schimb, 

vreau doar sa te ajut sa capeti curaj sa poti fii tu insuti in preajma mea.

Mi'as dori sa stiu cum sa te fac sa'ti doresti

sa stai cu mine pentru totdeauna.

Poate ca sunt inca un copil...

Sau, poate, cine stie?

Ca sa nu regret mai tarziu, vreau sa mai trag putin de copilarie, s'o imbrac ca pe o haina care nu este a mea, dar care mi se potriveste.

Dar se poate face, oare, lucid lucrul acesta?

Nu cred, nu cred...

Aratarea de scurta durata se topise in noapte.

Poate fusese un vis, un vis straniu, trait cu ochii deschisi.

Stia insa ca totul se intamplase aievea.

Daca ar fi putut transforma acea adiere in ceva material, in ceva care sa poata fi pastrat...

Pentru ca adierile mainii in parul sau existase candva, fusesera clipe prezente.

De ce e nedreapta lumea?

De ce sa se piarda asemenea simtiri?

Orice, o haina, o carte, o foaie de hartie, un cui, o bucata de sfoara, o piatra, o aschie, orice putea fi pastrat, incuiat, pazit, ferit de timpuri, de necunoscut.

Dar acele clipe, dar clipele de fericire ale tuturor oamenilor de ce nu pot fi pastrate si pazite?

Te'ai gandit vreodata ca daca un singur lucru in viata ta nu s'ar fi intamplat

nimic din ce s'a intamplat dupa acel lucru nu ar mai fi existat?

Ca un domino al timpului..

Un singur lucru declanseaza o serie de evenimente

si nimic nu va mai putea fi la fel.

Nu te indoi niciodata ca o a doua sansa ti'ar putea schimba viata.

Singura?

Nuuu!

Cum pot fi singura

cand tu esti mereu in mintea mea?

Ma trezesc si adorm cu tine in minte.

Iubirea este atunci cand gasesti pe cineva langa care poti fi tu insati.

Acel cineva caruia ii poti marturisi orice.

Este atunci cand nu iti poti imagina viata fara acea persoana.

Atunci cand cuvintele nici nu se pot apropia de ce simte cu adevarat inima ta.

Iubirea este atunci cand chiar daca pentru cei din jur nu are niciun sens, tu stii ca sunteti meniti sa fiti impreuna.<3

-Chiar il iubesti?

-Imi place sa stau in preajma lui.

Cand ii aud vocea ma simt ca acasa indiferent de cat de strain imi este locul in care ma aflu.

Cand ma uit in ochii lui simt mereu fluturasi.

Ma simt cea mai norocoasa din lume cand ne plimbam si ne tinem de mana.

Fiecare sarut de care am parte de la el e perfect.

As putea sa stau toata ziua si sa ma uit cu el la tv si as fi multumita.

Cand ma tine de mana imi este aproape imposibil sa ii dau drumul.

Fara el ma simt un nimic...Pur si simplu nimic.

El este ca un drog pentru tine.

Vad ca nu ai putea sa traiesti fara el acum....

Este prea tarziu...

Dar as putea fi mai bun pentru tine.

Nu un drog...

As putea fi pentru tine aerul, soarele...

Ii atinse nasul si zambi in sinea lui cand ea se stramba in somn. Ii placea sa o priveasca dormind; arata ca o printesa, asa de frumoasa si linistita.

O gadila din nou pe nas si zambi, caci ea deschise ochii.

-Buna dimineata, adormito..

Ea ii zambi.

-Buna dimineata, frumosule.

Se cuibari langa el si isi rezema capul pe pieptul lui. Ii asculta timp de cateva secunde bataile inimii, iar apoi se ridica si il saruta.

-Ce vrei la micul dejun?

-Pe tine, spuse el, muscand'o de nas.

Ea chicoti.

-Din nefericire, eu nu figurez in meniul de astazi. Dar ce'ai zice de o omleta?

-Nu, se incrunta el. E prea grea pentru mine, iar inima i se inmuie cand vazu ca ea se intristase. Incerca sa se invioreze. Dar mi'ar placea o portie mare, uriasa de inghetata de vanilie!

-Inghetata! rase ea. La micul dejun?

-Da!

-Atunci inghetata sa fie. Sari fericita din pat. Te superidaca o sa mi'l pun pe asta? intreba ea imbracandu'se cu halatul lui.

-Draga mea, poti sa porti ce doresti.

-Mmm, are mirosul tau. N'o sa'l mai dau jos. Asa, ma intorc intr'un minut, iar el o auzi coborand grabita scarile si zdrangananind prin bucatarie. O auzi apoi oftand si intorcandu'se in camera.

-Iubitule, nu mai avem inghetata, spuse ea trista. N'ai vrea sa mananci altceva?

-Nu, doar inghetata, te rog.

-O, dar acum trebuie sa ma duc la magazin si sa cumpar.

-Te voi astepta chiar aici, zise el zambind.

- Uff, bine. Vin imediat.

O urmari cum isi pune un graba un trening pe ea si apoi zambi cand ea fugi spre usa. Se opri brusc si se intoarse la el sarutandu'l apasat, apoi pleca.

El se ridica din pat si fugi in baie. Facu rapid un dus si apoi se duse dupa inelul pe care il comandase cu cateva zile in urma. Spera sa ajunga inaintea ei acasa. Simti telefonul vibrand in buzunar.

-Alo?, spuse el, apoi zambi cand auzi cea mai dulce voce din lume la celalalt capat. Si eu te iubesc, scumpo...

Vrei sa stii de ce imi este frica?

Imi este frica de totul!

Imi este frica sa ma misc!

Imi este frica sa respir!

Imi este frica sa te ating!

Nu pot sa te pierd.

Nu voi supravietui.

Si e doar din vina ta.

Tu m'ai facut sa te iubesc!

Tu m'ai facut sa te las sa intri in inima mea si apoi ai disparut pur si simplu!

Imagineaza'ti cum ar fi daca eu as fi tu si tu ai fi eu.

Si as putea vedea ce ai vazut tu si as putea simti ce ai simtit tu.

Si as putea sa te inteleg in sfarsit si as putea intelege de ce imi faci lucrurile astea.

Si tu de asemenea ai putea simti ce simt eu cand imi faci lucrurile alea.

Ce zici te'ar durea?

Iti poti da seama cat de mult iubesti o persoana

dupa cat de tare te poate rani.

Partea mea preferata din zi e aceea cand

primesc mesaje de la tine.<3

Nu ai idee cat mi'as dori sa fiu acum cu tine in pat,

sa ascultam muzica,

sa te ascult pe tine cantand.

Tu m'ai tine in brate

si m'ai saruta pe gat.

Am uita pur si simplu de restul lumii...

Nu vreau sa'ti trimit mesaje.

Nu vreau sa te sun.

Vreau sa fiu in bratele tale.

Sa te tin de mana.

Sa'ti simt suflarea pe obrazul meu.

Sa'ti aud inima batand.

Vreau sa fiu cu tine.

Stii momentul ala cand cedezi...?

Cand simti ca nu mai poti continua?

Ca orice incercare in plus nu va avea niciun rezultat?

Ca orice ai face nu vei fi niciodata destul de bun pentru restul?

Ca oricat de dur ai fi, ceva tot trebuie sa'ti aduca lacrimi in ochi?

Ca oricat de fericit ai vrea sa pari, ceva tot te va face sa'ti exteriorizezi tristetea?

Ca oricat de mult ai iubi o persoana, ceva tot va va impiedica sa fiti impreuna?

Ca oricat de mult ai spera, nu se va intampla niciodata?

Ai obosit vreodata?

Ti'ai dorit vreodata s'o iei de la inceput, jurandu'ti ca nu vei mai face aceleasi greseli?

Ai avut vreodata senzatia ca toti au ceea ce'si doresc, cu exceptia ta?

Ca oricat de minore li s'ar parea celorlalti problemele tale, pe tine pur si simplu te seaca de energie?

Si ai incercat de mii de ori sa le ignori, sa incerci sa te bucuri de lucrurile bune si ti'ai dat seama ca ele n'au niciun rost daca restul merge prost?

Da?

Ei bine si eu...

Ma gandesc zilnic la toate astea..

Si daca trece o zi fara sa o fac nu este din cauza ca a incetat, ci din cauza ca sunt din nou amagita de cateva cuvinte dragute care pentru un moment imi dau falsa senzatie de fericire....

Tot ce vreau sa spun este ca ce trebuie sa se intample, se intampla oricum, indiferent de cat de mult iti doresti altceva.

Deci inceteaza sa mai visezi si incepe sa traiesti in lumea reala.

Asta daca nu vrei ca toata viata ta sa fie o mare dezamagire, pentru ca traim intr'o lume in care visele sunt ca baloanele de sapun:

le creezi, le urmaresti cum se inalta si cum te inalta si pe tine odata cu ele, iar apoi se sparg, trezindu'te din nou pe duritatea pamantului de sub picioare...

Iti asezi capul in poala mea si imi indemni mainile sa se plimbe prin parul tau negru si matasos.

E atat de liniste ca iti aud inima batand in acelasi ritm cu a mea.

Ochii tau aurii urmaresc agitati bulgarasii pufosi de pe cer.

Curiozitatea lor ma face sa'mi ridic si eu privirea.

Ma alatur si eu jocului imaginatiei si ma intind langa tine.

Pleoapele tale incep sa se ingreuneze si cu fiecare clipire ti se dezlipesc mai greu.

Ma uit la tine zambind si simt o furnicatura placuta in stomac.

Capul ti se odihneste acum printre firicelele verzi de iarba si o mana de'a ta este sub capul meu.

Imi mut capul pe pieptul tau si imi inchid ochii.

Iti aud respiratia si o mana de'a ta imi atinge umarul, mangaindu'l usor.

Intotdeauna ma simteam in siguranta cand eram in bratele tale.

Oftez si ma asez mai confortabil in bratele tale.

-De ce te'ai intors?

M'am ridicat si m'am uitat la el. Tinea ochii inchisi in timp ce imi raspundea.

-Glumesti? Cine ar putea sta departe de cineva ca tine?

Se ridica si el si ma saruta usor pe frunte. Am zambit amar. Stiam ca se intampla ceva cu el si daca nu'l faceam sa'mi spuna atunci nu'mi va spune niciodata.

-Atunci de ce ai plecat?

Ofteaza si isi muta privirea la o pasare din copacul de langa noi.

-Mi'a fost teama. Teama ca nu te merit. Teama ca te voi face din nou sa suferi...

-Dar plecarea ta e mai dureroasa decat orice..

-Da...Dar asa ar fi trebuit sa suporti doar durerea despartirii...Daca as fi continuat si te'as fi facut sa suferi pana la urma tot as fi plecat si ai fi suferit si mai mult...

-... Si totusi....de ce te'ai intors?

-Pentru ca prefer sa te ranesc eu si sa stiu ca imi pare rau pentru ce am facut decat sa te raneasca alt imbecil caruia nu i'ar pasa de cum te simti.

Hah! Nu pot sa cred ce tupeu grozav au unii. Nu pot sa cred ca ai indraznit sa te reintorci in viata mea ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Ce credeai? Ca o sa vin si o sa ma arunc fericita in bratele tale uitand ca cea mai importanta persoana din viata mea m-a abandonat exact atunci cand aveam cea mai amre nevoie de ea? Ma intrebi acum cum ma simt? ACUM? Unde ai fost cand nu puteam dormi noapte din cauza cosmarurilor? Unde ai fost cand imi era frig si aveam nevoie de tine sa ma tii in brate? Unde ai fost cand aveam nevoie de un umar pe care sa plang? Asa e… Erai cu “ea”. Ei bine, stii ce? Nu am nevoie de tine! Tot timpul asta am trait cu ideea ca fara tine sunt un nimic si, ca sa vezi, sunt din nou fericita. Datorita LUI. Si stii de ce? Pentru ca EL Nu esti TU!!! Pentru ca am ajuns sa iubesc tot ce nu are legatura cu tine! Am devenit imuna la minciunile tale! Ai devenit un gunoi pentru mine! Si, odata ce am aruncat ceva la gunoi, nu-l mai iau inapoi! Deci du-te si fa-ti de cap cu prietena ta. Mi-e mila de ea pentru ca va trece prin ce am trecut si eu fara sa merite asta, dar poate ea e mai desteapta decat mine si va realiza ce are langa ea. Pacat ca nu am aflat si eu mai devreme ce fel de persoana esti. Defapt, imi pare rau ca nu am acceptat mai devreme ce esti pentru ca eram constienta de cum esti, dar am crezut in tine, am crezut ca iti doresti intradevar sa te schimbi, am crezut ca ma iubesti cu adevarat asa cum mi-o spuneai de un milion de ori pe zi. Blestem ziua in care te-am cunoscut si blestem toate amintirile pe care le avem impreuna. Asta va fi ultima oara cand voi mai plange pentru un gunoi ca tine si cand voi mai accepta sa fiu umilita de un nimic. Sper sa intalnesti numai lucruri care sa-ti aminteasca de mine si sa nu scapi niciodata de amintirea unei proaste pentru care la un moment dat ai insemnat TOTUL.!

[Blogul meu va lua o pauza:)]