Saturday, October 16, 2010

Era deja prea mult!
Nu mai puteam suporta:|
Cum putea fi asa indiferent?!
Cum?!
I-am trimis un sms: "Daca mai vrei sa-mi spui ceva vreodata in viata ta, vino la locul nostru diseara, la apus...Asta daca mai stii care si unde e locul nostru:-j!"
Cu lacrimi in ochi ma indreptam spre "locul nostru"...Era cu mult mai devreme de ora stabilita, insa nu mai puteam astepta...In schimb eram sigura ca timpul va trece repede in locul ala asa cum trecea mereu...
Din pacate insa, m-am inselat...Nimic nu era ca inainte...Fara el locul ala era doar un coltisor plictisitor al naturii unde timpul se scurgea incredibil de greu...
Cel putin era o zi frumoasa de toamna...razele soarelui dadeau frunzelor nuante minunate de portocaliu si verde...
M-am intins pe un petic de iarba aproape uscat si am inceput sa privesc frunzele care mai ramasesera in copacul ce era deasupra mea... Gandurile mele erau departe... Am inchis ochii...Cred ca am adormit...
Cand m-am trezit, el ma tinea in brate... Statea rezemat de trunchiul copacului langa care adormisem eu... Avea ochii inchisi. M-am ridicat incet sperand ca nu-l voi trezi, dar el nu dormea. A deschis ochii si mi-a zambit. Ah...zambetul ala m-ar fi putut topi in alte situatii, dar de data asta m-a infuriat.
M-am ridicat in picioare nervoasa si m-am intors cu spatele la el...
-Ce s-a intamplat, pui?
-Nimic!
-Pai si atunci?!
-Tocmai asta ma deranjeaza! De ce nu se intampla nimic?!
-Adica? Nu te inteleg...
M-am intors cu fata la el...Intradevar privirea lui era confuza.
-Pff...Evident ca nu intelegi. Pentru tine totul e ok pentru ca tu nu trebuie sa faci nimic.
-?
-Chiar trebuie sa-ti sun eu mereu ce sa faci? Chiar trebuie sa te imping de la spate in toti pasii pe care trebuie sa-i urmezi?
-Tot nu te inteleg...
-Stii ceva? Las-o balta!
Am inceput sa fug dezorientata din cauza lacrimilor care imi inundasera ochii... M-am impiedicat si am cazut... N-am mai avut putere sa ma ridic, in schimb m-am uitat in urma mea si am vazut ca nu se clintise din locul ala. Era incruntat si nu intelegeam de ce. Dintr-o data a clipit ca si cum si-ar fi amintit ceva si si-a indreptat privirea inspre mine. Ochii ii straluceau. Plangea. Eram socata...nu intelegeam. Daca ii pasa atunci de ce nu a fost in stare sa ma caute? Pasii lui zgomotosi mi-au intrerupt sirul gandurilor. In secunda urmatoare era langa mine. Imi intindea mana pentru a ma ajuta sa ma ridic...
Sateam fata in fata fara sa ne privim in ochi. Din cand in cand ii mai aruncam cate o privire pe furis pentru a vedea ce face. Era incordat vedeam asta...Mainile ii erau stranse in pumni, iar fata lui era crispata...indurerata. Imi parea rau ca vorbisem asa cu el...Poate ca pur si simplu nu-si daduse seama cum ma simt...Dar totusi, daca ma iubea asa cum zicea cum putea sta atatea zile fara sa ma vada sau sa vorbeasca cu mine?!
Privirea mi-a alunecat iar pe una din mainile lui si involuntar mainile mele i-au apucat-o. Si-a ridicat privirea la mine si o lacrima i-a alunecat pe obraz. Mi-am infasurat mainile in jurul lui simtind nevoie disperata a unei imbratisari. Dar mainile lui atarnau inerte pe langa corpurile noastre. Dupa cateva minute in care asteptam atingerea lui, mi-am dat seama ca el nu vroia sa ma imbratiseze. M-am indepartat incet si confuza de el. Nu indrazneam sa-l privesc in ochi.
-D...de ce imi faci asta?
Am tresarit la auzul vocii lui.M-am uitat la el. Plansese tot timpul asta...Arata distrus. Il ranisem atat de mult?
-Imi pare rau...Chiar nu stiu ce sa zic...Mai intai ma tratezi cu indiferenta facandu-ma sa tip si sa-ti vorbesc asa si acum plangi si ma faci sa ma simt oribil de vinovata...Nu mai inteleg nimic...
-Stii eram acolo pentru tine mereu...Tot ce trebuia sa faci era sa ma chemi...Din moment ce nu ai facut-o am considerat ca nu ai nevoie de mine...Si acum aflu ca am procedat gresit? Scumpo, am de un milion de ori mai multe drepturi sa fiu confuz decat tine...
-Ai dreptate...Ma simt oribil. Doar ca m-am simtit atat de singura in momentele in care nu erai cu mine incat am inceput sa arunc cu jigniri si cuvinte urate in toate partile uitand sa privesc situatia si din alte perspective...
Lacrimile incepusera sa mi se scurga pe fata...In momentul urmator eram din nou in locusorul meu de la pieptul lui inconjurata de bratele lui puternice si in acelasi timp delicate...Cu siguranta nu ma mai simteam singura.
Ne-am asezat pe malul apei privind in zare. Lumina palida a apusului ma facu sa ma intorsc speriata spre el.
Cu zambetul pe fata imi raspunse privirii confuze:
-Credeai ca o sa te las sa ma astepti pana la apus?!
Bineinteles ca timpul sa scurse foarte repede din momentul ala...

2 .:

♫ mary ♪ said...

Trebuia sa pui la sfarsit: Poveste inspirata din compunerea argumentativa facuta intra 8a la poezia Lacul

=))

Briliant-Briliant!

LadyBug said...

=))
Nu am facut "lacul":)))

Post a Comment