Saturday, February 25, 2012

Gleznele imi sunt umezite de roua asternuta pe iarba. Ochii imi sunt strapunsi de razele soarelui primavaratic. Mana mea subtire este in palma lui mare. Inima imi este pierduta pe undeva prin pieptul lui.
Pasii nostri grabiti si-au gasit in sfarsit destinatia. Ne asezam amandoi pe iarba, iar el isi pune capul pe burta mea. Se joaca absent cu degetele mainii mele. Inchid ochii si-mi las imaginatia sa se joace cu mintea mea.
-Oare am putea cuceri lumea?
Vocea lui usor ragusita imi intrerupe sirul gandurilor.
-Poftim?
-Oare lumea asta poate fi a noastra?
-A noastra? Adica noi doi?
-Da!
-Nu stiu...dar putem visa la asta.
-Hai cu mine!
Se ridica in picioare si ma ia de mana, tragandu-ma dupa el. Alergam pana pe varful unui deal unde se opreste brusc si se intoarce cu fata la mine. Privirea mea, insa, este atintita asupra multimii de casute minuscule intinse la poalele dealului.
-Uite! vocea lui imi capteaza din nou atentia si ii vad mainile intinse, aratandu-mi tot ce e in jur...pajistile verzi, cerul albastru, soarele stralucitor, florile parfumate, norii pufosi, casutele ordonate....Inchide ochii si, zambind, se intinde pe iarba. Imi intorc privirea la o insecta colorata care a zburat pe langa mine. Un zambet mi se intinde si mie pe fata.
-Totul este superb!
-Si este al nostru. Tot!
-Fii serios! Suntem doar in vizita aici.
-Rade si ma trage pe iarba langa el. Ma ia in brate si imi atinge usor urechea cu buzele.
-Da, iubito, dar cand vom pleca toate astea iti vor ramane in minte si le vei lua peste tot cu tine. Vei visa mereu la locul asta. Si asa se va intampla cu toate locurile pe care le vom vizita. Le vom captura in visele noastre.
Mi-am sprijinit capul pe umarul lui, inchizand ochii si ascultandu-i inima. Poate ca are dreptate. Poate ca putem cuceri lumea. As merge cu el oriunde. Si am cuceri lumea. Chiar si numai in mintea noastra. Lumea noastra. A mea si a lui. Imi place cum suna!

0 .:

Post a Comment