Trecuse o eternitate de cand nu il vazusem.Aveam nevoie de putin timp pentru mine si unde altundeva il puteam avea decat in locul ala...

Mergand incet intr-acolo cu castile in urechi il vad cu cateva zeci de metri inaintea mea. Inima imi tresare si abia o pot stapani sa nu o ia la fuga dupa el. Incetinesc si hotarasc sa-l urmaresc si sa vad unde se duce. Sunt sigura ca daca m'ar vedea ar face stanga imprejur si s'ar intoarce asa ca prefer sa ramana un mister prezenta mea acolo.

Dupa cateva minute de mers observ ca avea aceeasi destinatie ca mine. Se aseaza langa apa, iar eu ma asez langa copacul din spatele lui. Daca nu ar fi acel pom, noi am sta spate in spate.

Ofteaza si simt ca si el se lasa pe spate sprijinindu-se de acel pom.

Inima mea bate disperata si ma tem sa nu fie auzita. Mainile mi se odihnesc pe covorul de frunze pe care ma asezasem. Imi este frig. Degetele imi sunt rosii si reci.

Lacrimi incep sa mi se scurga pe obraji si ceva cald imi atinge mana. Tresar si privirea imi ramane incremenita la mana care ma atinsese. Privesc in sus si ii vad ochii aurii pe fundalul albastru al cerului. Avea lacrimi in ei. Incep sa plang in hohote si sar la gatul lui.

Ofteaza. Iar rasuflarea lui pe obrazul meu este fierbinte in comparatie cu racoarea aerului.Degete calde mi-au atins fata, de la frunte catre barbie, lasandu-mi dare de foc de-a lungul pielii. Mainile lui imi apuca obrajii si inainte de a ma putea elibera buzele lui le apasa cu putere pe ale mele.

Trupul meu ardea, fiindca el era peste tot. Mainile lui imi urmau contururile pieii, impurpurand-o. Buzele lui gustau fiecare centimetru din fata mea. Spatele imi era zdrobit de trunchiul copacului, dar nu simteam nimic. Nu puteam simti nimic inafara de dogoarea atingerii lui. Mainile mele erau incuracte in parul lui, tragandu-l spre mine ca si cand am fi putut fi mai apropiati. Picioarele mi s-au infasurat in jurul taliei lui, copacul fiindu-mi parghia necesara...

M-a inconjurat cu bratele lui tragandu-ma la pieptul sau. Buzele noastre se miscau impreuna topindu-se de parca nu s-ar mai fi putut separa vreodata, ca si cum separarea n-ar fi fost lucrul inevitabil care urma si am simtit gustul sarat al lacrimilor noastre. Ale lui si ale mele.

Trezindu-ma parca din acea hipnoza m-am indepartat de el. Dar acea departare nu a durat mult pentru ca in momentul urmator, cu o smucitura puternica, ma apuca de mana si ma trage langa el picioarele impletindu-ni-se astfel incat sa ne pastram echilibrul. Ma saruta din nou. Bratele sale erau atat de stranse pe coastele mele, gura lui atat de energica pe a mea, ca in curand am ametit si am suspinat dupa aer.

In mintea mea constiinta urla la mine ca nu e bine ce fac in timp ce inima ma impingea spre el.

Intr-un final constiinta castiga acel razboi dintre sentimente si realitate si indepartandu-ma de el pornesc cu pasi mici si repezi spre casa...

Pentru ca il iubeam, indiferent de faptul ca era impotriva vointei mele, a trebuit sa-l mai privesc odata inainte de a pleca. Imi doresc sa nu fi ramas cu acea ultima imagine a lui in mintea mea...