Stelele pareau mai stralucitoare ca niciodata.

Acolo, la pieptul lui, ma simteam desprinsa de realitate...

Acolo, la pieptul lui, traiam in lumea mea in care existam doar noi doi...

Acolo, la pieptul lui, ma cuprindeau toate sentimentele pozitive...

Acolo, la pieptul lui, mi-as fi petrecut tot restul vietii...

Imbratisarea noastra alungase frigul,foamea,setea,timpul...

Orele cu el mi se parea secunde, iar secundele mi se pareau ore...

Noi nu ne petreceam timpul impreuna la film, suc sau in parc, ca celelalte cupluri. Noi ne petreceam timpul impreuna uitandu-ne la stele sau la nori, prabusiti pe iarba sau pe malul apei privind apusul si aruncand pietricele in apa...

Noi nu ne declaram dragostea si nu vorbeam despre ce am facut cu prietenii. Pentru noi era suficient sa ne privim o secunda in ochi unul pe celalalt si ne-am fi spus cate-n luna si-n stele...

Noi nu ne faceam cadouri banale gen ciocolata, flori sau lantisoare si bratari personalizate. Noi ne daruiam unul celuilalt si asta era mai presus de orice.

Noi nu eram un cuplu. Un cuplu inseamna doua persoane. Ei bine, noi ne completam atat de perfect unul pe celalalt incat se putea spune fara nicio indoiala ca eram o singura persoana.

Seara aceea era speciala. Cerul ne confirma asta.

Luna plina incadrata de bolta presarata cu stele, arunca sageti palide de lumina asupra trupurilor noastre rastignite pe pamant.

Ne uitam unul in ochii celuilalt.Ochii lui negrii straluceau atat de tare in lumina lunii, incat imi vedeam vag chipul in ei.

Ma saruta delicat, iar eu i-am multumit intunericului ca nu m-a lasat sa-mi arat roseata obrajilor.

M-am intins dupa el si dupa ce i-am gasit mainile, m-am tras mai aproape de el.Bratele lui ma inconjurara si m-am ghemuit la pieptul lui.Buzele mele cautau vanand de-a lungul gatului lui pana cand ii gasira in sfarsit buzele.

Mi-am ridicat incet capul sa-i intalnesc privirea rabdatoare. Pe chip i se citea blandete; ochii lui erau plini de intelegere si nu de repulsie asa cum meritam sa vad. Ma privi plin de speranta, cu parul lui negru si incurcat de fiecare parte a fetei lui rugatoare. Nu merita toate crizele pe care i le faceam.Insa cu fiecare iertare imi dovedea mai mult cat insemn pentru el. Ma iubea si vroia sa ma faca sa ma simt speciala in fiecare moment petrecut cu el.

La pieptul lui, acolo unde el nu putea vedea, lacrimile mi se adunasera sub pleoape si o luara la vale pe obraji.

P.S. : Personajul masculin este imaginar. Aceste lucruri nu mi s-au intamplat niciodata...sunt pur si simplu visurile mele...Valabil si pentru restul postarilor!